You are here:

VIDEO | Debut cu lacrimi în ochi! Mircea Rednic s-a lăsat pradă emoţiilor. „Creţulică, când am eu mingea, tu fugi”

VIDEO | Debut cu lacrimi în ochi! Mircea Rednic s-a lăsat pradă emoţiilor. „Creţulică, când am eu mingea, tu fugi”

Superliga

Comentarii

Mircea Rednic a avut parte de momente emoţionante la revenire pe banca lui Dinamo. Antrenorul „Câinilor” nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a lăcrimat în timpul minutului de reculegere ţinut în memeoria „Minunii Blonde”.

Antrenorul dinamovist a vorbit la finalul partidei despre decesul fostului mare fotbalist Ilie Balaci: "Eu cu Ilie am jucat la echipa naţională, îl cunosc foarte bine, am jucat contra lui, un jucător extraordinar, cum nu sunt mulţi. Dobrin am jucat contra lui, dar n-am jucat cu el, pe Hagi îl ştim foarte bine, dar Ilioe se numără dintre marii jucători ai României. E un moment trist, dureros, chiar acum 3 luni m-am întâlnit cu el la Voluntari la un meci amical şi era afectat de felul în care s-au comportat cei de la Oman, echipa aproape câştigase campionatul şi a fost înlăturat. Mi-a atras atenţia, mi-a zis să am grijă că acolo se pot întâmpla lucruri care nu ţi le poţi explica, era afectat. Îmi pare rău că s-a întâmplat asta pentru că îmi aduc aminte numai de atâtea lucruri frumoase, am avut multe de învăţat de la el. Era un jucător care avea o viziune de joc şi o inteligenţă de joc cum n-am văzut la mulţi jucători”, a spus Mircea Rednic.

„Ţin minte că la început îi spuneam nea Ilie, 'ba Cretule nu-mi mai spune nea Ilie'. Îmi mai spunea una, pe asta nu pot să o uit: 'Creţulică, când am eu mingea, tu fugi'. Păi fug Ilie, fug, mi-o dai? 'Eu ţi-o dau, dacă nu ţi-o dau, înseamnă că n-ai fugit bine'”, a povestit Mircea Rednic/.

Afla mai multe despre: mircea rednicilie balaci 

viewscnt
Articole similare