Denis Alibec a avut un discurs fair-play după eşecul Astrei cu 1-4 în faţa Viitorului. Atacantul de 28 de ani susţine că echipa antrenată de Gică Hagi a meritat victoria.
Denis Alibec a făcut un meci bun cu Viitorul, în care a marcat după o cursă de 40 de metri, însă Astra a pierdut cu 1-4. Fostul atacant al FCSB-ului susţine că, probabil, colegii săi s-au relaxat după ce au văzut că Gică Hagi foloseşte mai multe rezerve:
”Nu am nicio scuză, nicio explicaţie. Viitorul a câştigat pe merit. Arbitrajul, nu avem ce să discutăm, cred că a fost roşu, după părerea mea. Dar am avut ocazie la 2-1 pentru ei, să marcăm. Poate dacă marcam acolo, era alta soarta jocului. Dar asta a fost să fie, am pierdut pe greşelile noastre şi nu avem nicio scuză. (Niciun punct în play-off. De ce?) Nu am o explicaţie. Probabil că au fost promisiuni prea mari din partea celor de sus, noi am aşteptat, după aia am fost dezamăgiţi un pic şi nu ne-am mai concentrat cum ar fi trebuit la fotbal.
(Se vorbea de titlu...) Păi, vă daţi seama, după zece meciuri fără înfrângere şi cu un joc foarte bun, am câştigat categoric câteva meciuri, era normal să ne gândim. Dar după ce am pierdut la Craiova, am văzut că nu mai avem şanse. (Cum a fost reîntâlnirea cu Hagi?) Deja m-am obişnuit să joc contra dânsului. E mereu o plăcere să îl întâlnesc şi mă bucur pentru el, tot ce face la Viitorul este meritul lui. (V-a surprins echipa Viitorului?) Da, probabil, când am văzut echipa înainte de meci, ne-am deconcentrat un pic şi cred că şi asta a ajutat la înfrângerea noastră”, a declarat Denis Alibec.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: denis alibec, astra