Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO: Denis Drăguş a marcat un gol superb pentru Standard Liege într-un meci amical! Cum a înscris fostul jucător de la Viitorul

VIDEO: Denis Drăguş a marcat un gol superb pentru Standard Liege într-un meci amical! Cum a înscris fostul jucător de la Viitorul

Stranieri

Comentarii

Denis Drăguş s-a întors în această vară la Standard Liege, după împrumutul în Italia.

Fotbalistul produs în Academia lui Gică Hagi a fost transferat în 2019 de către belgieni, dar nu a reuşit să se impună. Sezonul trecut, el a fost împrumutat la Crotone, club care a retrogradat în Serie B, dar nu a reuşit să strălucească nici acolo, având probleme şi cu accidentările. Acum, jucătorul a revenit în Belgia, iar antrenorul lui Standard, Mbaye Leye, are o părere bună despre fotbalistul român. 

În ultimul meci amical al lui Standard Liege contra lui Cercle Brugge, scor 3-2, Drăguş a reuşit să marcheze la scorul de 1-0 pentru adversari. Fotbalistul român a preluat o minge din afara careului şi a şutat superb la viclu, fără nicio speranţă pentru portarul advers. 

VIDEO CU REUŞITA LUI DENIS DRĂGUŞ

Ce a declarat antrenorul lui Standard după ce Draguş s-a întors în Belgia

"Denis era printre jucătorii cei mai talentaţi când eu eram secund la Standard Liege. Are explozie, viteză şi joacă un fotbal bun. Sunt însă nişte detalii care fac ca el să fie în continuare la acest nivel. Trebuie să găsim cheia care să-i permită să se dezvolte.

Voi da totul în perioada de pregătire pentru a şti dacă el poate aduce un plus echipei. Un Denis în formă seamănă cu profilul jucătorilor pe care îi căutăm. A avut şansa sa la Crotone, unde a început bine. Apoi, o lună de zile a avut Covid-19. După aceea a venit alt antrenor şi el a avut mai puţin timp de joc. În opinia mea, el poate să ne aducă ceva. 

A dobândit experienţă după acest împrumut în Italia. Era cunoscut în România şi a venit incognito într-o ţară nouă. Nu este întotdeauna uşor când soseşti tânăr în străinătate. Ar fi minunat să aibă acest declic în perioada de pregătire şi să fie conştient de calităţile sale şi de ce ne poate aduce. Mai ales din punct de vedere colectiv", a declarat Mbaye Leye, antrenorul formaţiei din Liege.

Afla mai multe despre: drăguş-standard-belgia 

viewscnt
Articole similare