Atacantul echipei FCSB, Dennis Man, a mărturisit că el şi colegii săi i-au urat baftă mijlocaşului Dragoş Nedelcu la noua sa echipă.
"Dragoş a fost un jucător important pentru noi, ne bucurăm pentru el că a reuşit să prindă un transfer, să meargă să joace, dacă el a considerat că e mai bine pentru el aşa, noi îi ţinem pumnii. Nu am plâns, este o despărţire, i-am urat baftă, am vorbit cu el şi nimic mai mult", a spus Dennis Man, într-o conferinţă de presă.
Dragoş Nedelcu, împrumutat de FCSB la MOL Vidi
Mijlocaşul de 22 de ani este la un pas de MOL Vidi, echipă care, în primă fază, îl va împrumuta de la FCSB, în schimbul sumei de 500.000 de euro. 1,5 milioane de euro mai trebuie să plătească vicecampioana Ungariei, iarna viitoare, în cazul unui transfer definitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dragoş Nedelcu, 22 de ani, este la FCSB din vara anului 2017, după ce anterior a evoluat la FC Viitorul. Becali a plătit două milioane de euro pentru el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb