Dinamo şi Rapid încearcă să rămână aproape de Botoşani şi Universitatea Craiova, primele două clasate în SuperLigă, care au obţinut victorii în această etapă. Derby-ul capitalei se joacă în această seară, de la ora 20:30, şi va fi transmis în direct pe Prima Sport 1.
Dinamo traversează o perioadă bună, fără înfrângere în campionat de la finalul lunii iulie. Totuşi, echipa lui Zeljko Kopic ocupă doar locul cinci în clasament. Cu o victorie în faţa Rapidului, "câinii" pot urca până pe poziţia a treia – chiar locul ocupat de rivala din Giuleşti înaintea meciului direct.
Cătălin Cîrjan, încrezător înainte de derby:
„Nu cred că trebuie să ne uităm prea mult la ei şi la ce slăbiciuni au. Dacă ne facem jocul nostru de posesie şi punem în aplicare ce pregătim la antrenamente, cred că vom câştiga meciul”, a declarat mijlocaşul dinamovist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Cred că Dobre şi Petrila sunt jucători foarte buni. Cu Petrila am şi jucat, iar Dobre, acum şi la naţională, are calităţi foarte bune. Cred că ei sunt cei mai periculoşi de la Rapid”, a mai spus Cîrjan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Se aşteaptă o atmosferă incendiară pe Naţional Arena, cu peste 40.000 de spectatori în tribune. Chiar dacă sunt oaspeţi, rapidiştii sunt motivaţi de amploarea evenimentului.
Paşcanu, înaintea meciului:
„Atmosfera la derby e întotdeauna una specială. Abia aştept să intru pe teren şi să înceapă jocul. Să-i dăm drumul la treabă”, a declarat fundaşul Rapidului.
„De asta ne-am apucat de fotbal, ca să jucăm cu stadioane pline. De fiecare dată când ai parte de o astfel de ocazie, este ceva deosebit. E un lucru frumos şi abia aşteptăm să-l trăim din nou”, a adăugat Paşcanu.