Gheorghe Hagi este unul dintre cei 14 jucători care au evoluat atât la Real Madrid cât şi la Barcelona, după 1990. Însă cariera regelui putea avea o cu totul altă traiectorie.
"Am avut Tottenham, dar am ales Barca. Chiar daca am pierdut bani, atunci am pierdut bani Erau cei mai buni ani ai lui Barça. Cu Cruyff. M-a chemat Cruyff. El personal mi-a dat telefon şi a vorbit cu mine şi pentru mine era fundamental să am aceasta onoare, experienţă, să îl cunosc pe idolul meu!", spune Hagi.
Deşi a evoluat pentru giganţii Spaniei, Hagi a câştigat cel mai mare salariu pe final de carieră, la Galatasaray.
"Am avut o clauza importanta in contract. Am pus o primă foarte mare dacă voi câştiga în Europa. Cu acea idee m-am dus. Eu nu uitam Galatasaray care juca în Europa, făcea performanţă, ştiam că au buget, că au un potential enorm", a declarat Hagi în cadrul emisiunii TOP INTERVIURI.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.