Dinamo s-a reunit astăzi, dar de la vizita medicală a lipsit unul dintre cei mai importanţi jucători, Mattia Montini.
UDAPTE 11:30 Din informaţiile Telekom Sport, Mattia Montini a făcut separat vizita medicală, alături de Ionuţ Şerban, într-un cabinet medical din Chiajna.
Jucătorii lui Eugen Neagoe s-au reunit astăzi, dar mai întâi au mers la vizita medicală. O absenţă importantă a fost însă Mattia Montini, unul dintre cei mai buni jucători din partea a doua a campionatului. Jucătorul adus de Mircea Rednic are mai multe oferte şi n-ar fi exclus ca Dinamo să se despartă şi de el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dincolo de modificările din lot, dinamoviştii speră într-un sezon mult mai bun. Denis Ciobotariu îşi laudă noul antrenor şi spune că Eugen Neagoe are experienţa necesară să ducă echipa în play-off.
”Pentru noi este foarte important să prindem play-off-ul. (Despre problemele cu suporterii) Au fost dificile acele momente, dar noi jucătorii nu putem face nimic. Pentru noi e important să ne facem treaba cât mai bine pe teren. (Cum e cu domnul Neagoe?) Este foarte bine, e un antrenor bun, cu experienţă şi sperăm să avem rezultate cât mai bune cu el”, a declarat Denis Ciobotariu.
Deian Sorescu spune că a fost surprins de schimbarea antrenorului, susţine că este o perioadă dificilă, dar este convins că lucrurile se vor aşeza şi Dinamo va prinde play-off-ul: ”Este o perioadă dificilă, este perioada de acumulare şi este normal să fie grea şi să avem două antrenamente pe zi. Obiectivul principal este intrarea în play-off, iar după aceea vom vedea şi vom hotărî cu Mister. (Surprins că a plecat Rednic?) Da, toţi jucătorii am fost surprinşi, pentru că dânsul ne spunea ce planuri de viitor are, ne spunea strategia de anul viitor. Nu ştim ce s-a întâmplat, dar acum domnul Neagoe este antrenor şi cu dânsul trebuie să mergem al luptă. Trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să câştigăm play-off-ul, pentru că un play-off fără Dinamo este urât. Avem şi suporteri, avem de toate şi o să facem atmosferă frumoasă dacă ne calificăm. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi dacă am intra a treia oară în play-out. Vreau să mă gândesc doar la play-off”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: deian sorescu, dinamo