Aflat în cantonament cu Dinamo în Antalya, Ricardo Grigore a afirmat că echipa va lupta pentru calificarea în play-off chiar dacă şansele de reuşită şunt foarte mici în acest moment.
”Au plecat foarte mulţi jucători, au venit foarte mulţi. Cred că vor mai veni şi trebuie să facem o echipă nouă, să reconstruim această echipă şi să ne luptăm. Indiferent câte şanse mai avem la play-off, trebuie să ne luptăm până la capăt. Dacă nu, vom face o echipă puternică pentru a ataca la anul play-off-ul”, a spus Ricardo Grigore.
Dinamoviştii s-au săturat de criticile care le sunt aduse, acum când sunt la un pas să rateze şi în acest sezon play-off-ul, şi promit o schimbare de atitudine în partea a doua a campionatului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Timpul este foarte scurt, dar mă bazez pe ambiţia noastră. Ne-am săturat să dea toată lumea cu noroi în noi şi sperăm să strângem rândurile şi să demonstrăm că merităm. În cazul în care nu intrăm in play-off, măcar să câştigăm ce a mai rămas”, a mai spus Ricardo Grigore.
Dinamo se află în acest moment în Turcia unde efectuează un stagiul de pregătire centralizată în Antalya, programat în perioada 11-25 ianuarie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
13 ianuarie (ora 14:00, Papillon Sport Center): DINAMO Bucureşti vs Hajduk Split (Croaţia) 0-2
16 ianuarie: DINAMO Bucureşti vs Sion (Elveţia)
20 ianuarie: DINAMO Bucureşti vs FK Liepaja (Letonia)
23 ianuarie: DINAMO vs Dinamo Moscova (Rusia)
Afla mai multe despre: dinamo, ricardo grigore, liga 1