Cornel Dinu nu s-a putut abţine şi a lansat un nou atac la adresa celor care nu reuşesc să o scoată pe Dinamo din zona retrogradării.
Dinamo are o singură victorie în ultimele 8 meciuri oficiale, iar criza nu pare să se încheie nici după venirea lui Mircea Rednic pe banca roş-albilor. Mai mult în ultimele trei luni, dinamoviştii au marcat mai mult de un gol doar în meciurile contra echipe de eşalon inferior în Cupa României. Motiv pentru Cornel Dinu să reacţioneze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Realizarea lui Dinamo la ora actuală ar fi dacă ar scăpa de lupta pentru retrogradare. Ar fi un miracol ca Dinamo să prindă play-off-ul. Nu se poate, se întorc foştii jucători de la Dinamo în morminte, sau unii mai sunt încă în viaţă, cu asemenea atacanţi. Am văzut că Rednic face discuţia aceasta, domne mai trebuie patru sau cinci jucători. Nu, Mircea, îţi trebuie vreo zece la ora actuală" a spus expertul Telekom Sport.
Iar Dinamo va avea un final de an cu meciuri foarte tari. Va întâlni Viitorul, CFR Cluj, Hermannstadt, Craiova şi Astra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Ceea ce joacă Dinamo şi cu durere închei: o apărare ciur, un mijloc care bâlbâie în ceaţă, nu crează absolut nimic. Cooper e bun la acţiunile de plantat pe zone defrişate, împinge în gazon, înţeapă gazonul când aleargă. Bineînţeles, atacul este în pom" a încheiat Cornel Dinu.
Afla mai multe despre: cornel dinu, dinamo, rednic