Adrian Rus a lămurit situaţia ciudată de la MOL Vidi. Fotbalistul echipei naţionale şi-a declarat clar preferinţele
”Sută la sută sunt român. Abia la 19 ani am mers în Ungaria dintr-o prostie pot spune, pentru că am avut parte de un episod neplăcut. Era benefic clubului. În Ungaria, pe vremea aceea, dacă eram maghiar clubul primea o anumită sumă de bani din partea federaţiei maghiare. La şase ani, când m-am apucat de fotbal, nu aveam nicio legătură cu Ungaria, doar că era o ţară vecină” a mărturisit luni, Adrian Rus, într-un interviu acordat FRF TV.
Convocat în premieră la echipa naţională a României, Adrian Rus a mărturisit că familia sa a întâmpinat vestea cu mare emoţie: ”Mama a fost foarte emoţionată, a început să plângă. Ei sperau să joc pentru naţionala lor, îmi spuneau asta, dar nu pot spune că au pus presiune. Eu am primit convocarea vineri şi cei din club m-au anunţat duminică. Vineri după antrenament mi-au spus că sâmbătă dimineaţa am antrenament la echipa a doua şi duminică trebuie să joc la echipa a doua. Nu mi-au dat nicio explicaţie” a confirmat Adrian Rus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Selecţionerul Cosmin Contra lămurise situaţia sa la Telekom Sport
Invitat la emisiunea Sport Report, selecţionerul României a vorbit despre situaţia complicată pe care Adrian Rus o are la MOL Vidi, echipa sa de club.
”Cum am trimis acea convocare, vineri i s-a comunicat că merge la echipa a doua, după ce a jucat titular şi după ce echipa a câştigat cu 3-1. Nu ştim dacă e o formă de a se răzbuna pe jucător sau antrenorul nu contează pe Adrian Rus. Am înţeles de la agentul lui că s-a dus la directorul sportiv cu o ofertă şi l-au declarat netransferabil pe Rus.
El a spus că după ce s-a calificat la Euro cu naţionala sub 21 de ani şi a trăit ce a trăit la acel Campionat European şi i-a cântat imnul vrea să joace pentru echipa naţională a României.
I s-a comunicat să nu joace la echipa a doua. A jucat el, pentru că l-am rugat să meargă să joace, să aibă meciuri în picioare. Va veni la naţionala României şi 100% va juca”, a spus Cosmin Contra, la Telekom Sport.
Afla mai multe despre: adrian rus