You are here:

VIDEO | Dragoş Grigore îl regretă pe Cosmin Contra, la cârma echipei naţionale a României: "Mi-a părut rău, ştiu cât de mult a ţinut grupul unit"

VIDEO | Dragoş Grigore îl regretă pe Cosmin Contra, la cârma echipei naţionale a României: "Mi-a părut rău, ştiu cât de mult a ţinut grupul unit"

Echipa națională

Comentarii

Fundaşul central al celor de la Ludogoreţ Razgrad, Dragoş Grigore a fost titular, joi seară, în partida pe care echipa sa a pierdut-o pe teren propriu, împotriva celor de la Internazionale Milano, scor 0-2, în manşa tur din faza "16-imilor" Europa League.

Ajuns la 33 de ani, Dragoş Grigore nu şi-a luat gândul de la echipa naţională, chiar dacă a lipsit în ultimele cinci partide din preliminariile Campioantului European din 2020. Hăituit serios de Lautaro Martinez, Romelu Lukaku sau Christian Eriksen, joi seară, Grigore a demonstrat că încă mai poate să joace la un nivel ridicat, reprezentând, de ce nu, o soluţie chiar şi pentru Mirel Rădoi, în următoarele acţiuni ale naţionalei. Cu toate acestea, Grigore a recunoscut că îl regretă pe fostul selecţioner, Cosmin Contra, alături de care a strâns 10 din cele 37 de prezenţe ale sale în tricoul primei reprezentative.
 
"Fiecare antrenament, fiecare meci îl jucăm şi cu gândul la echipa naţională. Nu cred că există jucător care să nu îşi dorească să fie prezent la echipa naţională. (Cum ai primit vestea instalarii lui Rădoi?) Mi-a părut rău, fiindcă ştiu cum a lucrat Cosmin Contra, ştiu cât de mult îşi dorea să aibă performanţe, ştiu cât de mult a ţinut grupul unit. Şi-a dorit mult de la noi, nu am reuşit să ne ridicăm la ceea ce a cerut el", a declarat Grigore, după meciul cu Internazionale Milano.
 
Naţionala României va întâlni Islanda, la Reykjavik, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru calificarea la Campionatul European din 2020, iar problemele în defensivă îi dau mari bătăi de cap lui Mirel Rădoi. Dragoş Grigore poate reprezenta o variantă viabilă pentru această acţiune, în lipsă de alte soluţii. Vlad Chiricheş a lipsit luni de zile şi nu este refăcut complet, Adrian Rus se află în aceeaşi situaţie, Ionuţ Nedelcearu nu are meciuri în picioare fiindcă nu s-a reluat campionatul Rusiei. Singurii fundaşi centrali ce joacă constant, în acest moment, sunt Andrei Burcă (CFR Cluj), Cristi Săpunaru (Kayserispor) şi Gabriel Tamaş (Astra Giurgiu).
 
"Aşa din gură i-am cam bătut pe toţi, ne-am săturat să ne tot repetăm că mergem, facem, dregem. Important e să vorbim mai puţin şi să facem mai multe" (Ce ar insemna sa joci la Euro 2020 la Bucureşti?) Capăt de linie. Ar fi ceva unic. Nu cred că e o bucurie mai mare să joci un turneu final la tine acasă. De fiecare dată când mergem acolo, indiferent împotriva cărui adversar jucăm, lumea e cam pesimistă. Aş vrea să fim mai optimişti, fiindcă aşa capătă jucătorii încredere, mai ales cei tineri", a completat Dragoş Grigore.
 
  • Cota de piaţă a lui Dragoş Grigore, conform Transfermarkt, este de 1,5 milioane de euro.
  • Se află de un an şi jumătate la Ludogoreţ Razgrad.
  • A debutat în naţionala României pe 9 februarie 2011, într-un meci amical disputat împotriva Ciprului, încheiată 1-1 după 90 de minute.
 
 
 

Afla mai multe despre: dragos grigoreromania 

viewscnt
Articole similare