You are here:

VIDEO | După declaraţiile Steluţei Duţă, care a acuzat mafia din boxul amator, antrenorul ei a ieşit la atac

VIDEO | După declaraţiile Steluţei Duţă, care a acuzat mafia din boxul amator, antrenorul ei a ieşit la atac

Box

Comentarii

”În Bulgaria e greu ca un român să câştige la puncte!”, acuză şi Adrian Lăcătuş. Antrenorul lotului feminin de box e convins că în cel mai scurt timp vor dispărea astfel de practici.

”Ce se întâmplă în box cu toţi ştim, dacă e un meci la limită câştigă gazdele. Ea a pierdut în faţa unei bulgăroaice, care după mine nu e niciodată mai bună decât Stela. Aici are dreptate şi i-am spus după meci:  <<câştigai oriunde, dar nu în Bulgaria>>, trebuia să o bată mai rău”, a spus Adrian Lăcătuş, antrenor lot box.

Lăcătuş garantează că nu i s-au cerut vreodata bani pentru un arbitraj corect.

”Mie n-are cine să-mi ceară bani pentru că nu am. Jur că în viaţa mea n-am dat bani şi nu plătesc medalia, ar fi o prostie”, a mai spus Adrian Lăcătuş.

Nu doar românii au de suferit la turneele din Bulgaria.

”Nu ştiu dacă e vorba doar de noi, am văzut decizii incorecte si împotriva Rusiei sau a altor ţări puternice în box. Eu cred că e o practică care cât de curând sper să dispară. După meci am vorbit cu autorităţi şi au spus aşa: <<aveţi răbdare se lucrează la legea contestaţie>>, nici arbitrul nu poate să te mai fure cum vrea el”, a mai spus antrenorul român.

 

Afla mai multe despre: box 

viewscnt
Articole similare