Antrenorul echipei Dinamo, Dusan Uhrin, s-a declarat uimit de numărul de penalty-uri acordate în Liga 1.
Pentru Dinamo urmează meciul cu Sepsi, programat luni, de la 21:00, la Sfântu Gheorghe. Tehnicianul ceh spune că se teme de arbitraj.
"Sepsi nu a marcat multe goluri, dar nu a primit nici multe goluri. Au multe remize, iar dacă vrem să câştigăm trebuie să înscriem minimum două goluri. Ei au marcat de fiecare dată cel puţin un gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai este o zi pentru a transfera jucători, dar nu este important pentru mine. Lucrez cu jucătorii pe care îi am, iar asta este mult mai important pentru mine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vom lupta cu ei şi vom vedea ce se va întâmpla. Ieri a fost meciul dintre Astra şi CFR şi toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Fiecare meci are parte de un penalty. Nu am mai văzut aşa ceva niciodată în viaţa mea. Chiar fiecare meci. Îmi este frică de jocul din careu. În careul nostru", a declarat Dusan Uhrin.
Cu toate că Dinamo este în creştere de formă, Dusan Uhrin nu se gândeşte la cupele europene: "Mâ gândesc la următorul meci, apoi putem vorbi despre alte lucruri. În acest moment nu avem o clasare foarte bună pentru Europa League".
Antrenorul ceh s-a referit şi la dubla dintre CFR Cluj şi Slavia Praga, în urma căreia campioana Ligii 1 a ratat accederea în grupele Ligii Campionilor.
"CFR a avut jucători accidentaţi, iar acest lucru a fost important, iar Slavia a avut toţii jucătorii valizi. CFR a ajucat 16 sau 17 partide înainte. Meciuri foarte grele. Nu se poate compara cu Slavia, pentru că Slavia a jucat şase sau şapte. Dacă CFR marca în primele zece minute, era alt meci. Au avut ocazii", a mai spus Uhrin Jr.
Afla mai multe despre: uhrin