FC Botoşani o va întâlni pe FC Voluntari în etapa a 23-a a Ligii I. Ambele s-au impus în prima rundă din 2019.
FC Voluntari a fost echipa care a înscris cele mai multe goluri în etapa precedentă de campionat, dintre toate formaţiile de Liga I. Iar Liviu Ciobotariu are motive să fie precaut înaintea duelului cu ilfovenii. Ultima clasată a câştigat împotriva lui Sepsi cu 4-2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ne dorim foarte mult să arătăm bine în acest joc, ne dorim foarte mult cele 3 puncte. Vrem să ne păstrăm poziţia în clasament şi chiar poate să mai urcăm un loc. Obiectivul nostru este foarte clar, cele 3 puncte puse în joc pe care vrem să le obţinem. Nu vom subestima adversarul sub nicio forma. Nici nu ne gândim la vreun pas greşit" a spus antrenorul Liviu Ciobotariu.
Botoşaniul este la doar trei puncte de play-off. O eventuală calificare între primele şase ar fi o premieră pentru moldoveni.
"Suntem într-un moment bun, toţi ne gândim şi tindem mai sus, dacă avem şanse la acel loc 6 trebuie să tragem cât putem. Mi-aş dori să vină cât mai multă lume, să aibă răbdare că în cele 90 de minute o să tranşăm victoria" este speranţa lui Patache.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc botoşani, fc voluntari, ciobotariu