You are here:

VIDEO | Edi Iordănescu, marcat şi el de moartea lui Ilie Balaci: "Când am văzut, a început să îmi tremure mâna pe telefon"

VIDEO | Edi Iordănescu, marcat şi el de moartea lui Ilie Balaci: "Când am văzut, a început să îmi tremure mâna pe telefon"

Special

Comentarii

Decesul lui Ilie Balaci provoacă valuri de tristeţe în rândul personalităţilor din fotbalul românesc. Edward Iordănescu este o altă persoană devastată de plecarea fostului mare fotbalist dintre noi. Iordănescu a asistat astăzi la partida Daco Getica - Petrolul, scor 1-2, iar la final a vorbit despre tragedia care a marcat fotbalul românesc.

"O veste cumplită, nu numai pentru că s-a stins o legendă a fotbalului românesc, un fost jucător imens, dar şi un antrenor foarte bun, care din păcate nu şi-a găsit locul la el acasă şi a trebuit să facă performanţă în alte părţi. 

Atunci când ştii că cineva e bolnav, te poţi aştepta la orice, dar efectiv am deschis, dimineaţă am fost la biserică şi după slujbă am ajuns acasă, am intrat pe telefon, pe un site de specialitate şi când am văzut, a început să îmi tremure mâna pe telefon.

Dumnezeul să îl odihnească, condoleanţe familiei, să depăşească cât mai uşor acest moment", a declarat Edi Iordănescu. 

Edi Iordănescu a comentat şi imaginile emoţionante cu Emil Săndoi plângând pe banca de rezerve, înainte de confruntarea Farul - FC Argeş.

"Am vazut si eu acele imagini (n.r. cu Săndoi plângând), sunt colegi de generaţie, sunt mulţi care au fost alături de el, prieteni, eu eram destul de mic când juca şi nu îmi amintesc decât ce am văzut ulterior, nu l-am văzut pe viu, însă am avut odată şansa să particip la un eveniment unde a fost şi l-am auzit povestind şi efectiv acaparase pe toată umea din jurul lui.

Astea sunt problemele adevarate şi, din păcate, la noi în spaţiul public am obişnuit să ieşim în faţă numai cu scandaluri, certuri, cu orgolii, ambiţii personale
", a declarat Iordănescu.

Afla mai multe despre: edi iordanescuilie balaci 

viewscnt
Articole similare