You are here:

VIDEO | Eliza Samara, de la exerciţiile cu robotul din sufragerie, la antrenamentul dur pe malul Mării Negre

VIDEO | Eliza Samara, de la exerciţiile cu robotul din sufragerie, la antrenamentul dur pe malul Mării Negre

Sporturi

Comentarii

Cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România povesteşte cum au schimbat-o cele două luni în care s-a pregătit în casă, a alergat în jurul blocului, a slăbit şi a văzut toate filmele de pe Netflix.

Eliza Samara se simte din nou liberă, după ce mai bine de două luni a fost nevoită să se antreneze în casă cu un robot pe care îl numeşte prietenul ei.

Cum s-au ridicat restricţiile, pe langă cele câteva ore de antrenament zilnice, sportiva se pregăteşte împreună cu preparatorul ei fizic, la malul mării.

”Preparatorul meu fizic scoate untul din mine. Pot să zic că pe timpul pandemiei am slabit. Până la 15 mai, alergam în jurul blocului şi pe bulevard. Am învăţat în pandemie să fiu ordonată!” , a declarat Eliza Samara, multiplă campioană europeană la tenis de masă, pentru Sports Net Group.

Perioada petrecută în casă a făcut-o pe Samara să devină mai disciplinată în viaţa profesională.

”Primele două săptămâni au trecut foarte repede, dar, după a început să devină rutină, monotonie.  Am învăţat să mă pun la punct şi să fiu mai ordonată în ceea ce constă pregătirea mea” , a continuat Eliza Samara.

Chiar dacă mai are un an până să ajungă împreună cu echipa de tenis de masă a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Eliza vede partea bună a lucrurilor.

”Mă bucură şi mă linişteşte faptul că ne-am calificat la Jocurile Olimpice încă din luna ianuarie, adică ne-am calificat din prima. Mă pot antrena şi mă pot concentra la ce este mai departe. Am timp să pun la punct orice schemă şi pot s-o exersez în meciuri” , a continuat Eliza Samara.

Afla mai multe despre: eliza samara 

viewscnt
Articole similare