Vasile Maftei a plecat de la Rapid imediat după ce Constantin Schumacher a fost demis, dar fostul căpitan al giuleştenilor a anunţat că este dispus să revină la echipă. Un singur lucru trebuie însă să se schimbe cât mai repede.
Chiar dacă a plecat de la Rapid, Maftei a anunţat că s-ar putea întoarce să pună în continuare umărul la revenirea vişiniilor în prima ligă.
”Eu sper ca vreodată să mă pot întoarce. Am declarat, mă pot întoarce în anumite condiţii. Puterea de decizie să fie a unui rapidist, nu a unuia care a trecut pe la Rapid. Pentru că unii sunt trecători pe acolo, dar ei deţin acţiunile şi noi nu avem ce să facem.
N-am plecat din cauză că a fost dat Şumi afară sau că a plecat Daniel Niculae. Sunt dispus să mă întorc şi să dau o mână de ajutor în condiţiile în care numărul unul în club va fi un rapidist 100%”, a spus Maftei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalistul a recunoscut problemele financiare cu care s-a confruntat Rapid în sezonul trecut, dar şi în actuala ediţie de campionat. ”Nu sunt legende (n.r. Antrenorul Schumacher a spălat vasele), sunt lucruri adevărate. Am fost acolo, sunt fapte reale, pot să confirm. Nu am de ce să mă ascund”, a fost reacţia sinceră a lui Maftei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.