Cornel Dinu a tras concluziile după derby-ul dintre FCSB şi Viitorul, câştigat fără probleme de echipa lui Nicolae Dică. Expertul Telekom Sport a observat o diferenţă mare între cele două echipe.
"Deci, se spune că în ultimele meciuri dintre FCSB şi Viitorul, FCSB a câştigat de fiecare dată. Probabil că este o statistică. Majoritatea meciurilor. De aia îmi aduc aminte şi de ultimul meci dintre ei. A fost pe stadionul în reparaţie perpetură, Stadionul Naţional din Bucureşti. La fel ca în această seară, am observat acelaşi lucru, o diferenţă totală între angajamentul celor de la FCSB şi al celor de la Viitorul.
Paradoxal, cei de la Viitorul au acceptat probabil această luptă directă cu cei de la Steaua, mult mai puternici, mult mai experimentaţi, la care s-ar mai adăuga faptul că fiind o echipă tânără Viitorul de data aceasta nu confirmă. Mai mult decât atât, suntem obligaţi să constatăm din nou o instabilitate de joc la Viitorul şi în special în atac, unde s-a început într-o formulă, Drăguş a fost schimbat, apoi Voduţ", a declarat Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Formaţia FCSB a învins, luni seară, pe stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti, scor 2-0 (1-0), echipa FC Viitorul, într-o partidă din etapa a 19-a a Ligii 1. Meciul ar fi trebuit să se dispute duminică, de la ora 20.00, dar a fost amânat pentru luni din cauza ceţii. Au marcat Florin Tănase ’41 şi Lucian Filip ’77.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cornel dinu, fcsb, viitorul