Nicolae Dică s-a despărţit de FCSB la finalul sezonului de toamnă, la scurt timp după înfrângerea suferită în derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-2. Nu rezultatul final i-a fost însă fatal lui Dică, ci faptul că a ignorat un mesaj transmis de finanţatorul Gigi Becali în privinţa schimbărilor.
În minutul 82 al partidei, când FCSB evolua cu un om în minus şi era condusă cu 1-0, Dică i-a trimis pe teren pe Alexandru Stan şi Raul Rusescu, în locul Florinel Coman şi Olimpiu Moruţan, chiar dacă ultimul fusese trimis pe teren la pauză.
Într-un interviu acordat Telekom Sport, Dică a explicat în detaliu de ce a decis să îl scoată de pe teren pe Moruţan, o mutare despre care Becali spunea la finalul partidei că a fost făcută "în bătaie de joc". Dică a precizat că hotărârea sa a avut în spate o analiză tactică, iar ulterior i-a explicat asta şi lui Moruţan, care a înţeles decizia.
"Am vorbit (n.r. cu Moruţan) şi atunci după meci, am vorbit şi la telefon, a înţeles foarte bine ceea ce am gândit la ultimul meci cu CFR. Îmi pare rău că n-au ieşit acele schimbări pentru că au fost nişte schimbări interesante şi foarte puţini le-au priceput.
Avem de ales între Moruţan şi Tănase, m-am gândit că Tănase e un marcator şi un jucător mai ofensiv, un jucător în care în acel moment jucam în 3-4-2, aveam un jucător eliminat, să ducem mingea la margine şi să le aducem în careu şi mă gândeam că Tănase e unul dintre jucătorii care poate să ajungă şi la careu, e un finalizator, un marcator mai bun decât Moruţan.
D-asta am ales această soluţie, să-l sacrific pe Moruţan, din discuţiile avute cu el, sper că a înţeles acest lucru. E un copil cu un caracter frumos şi i-am explicat cum am gândit, nu că aş avea ceva cu el", a declarat Dică pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolae dica, fcsb, becali, morutan