Gabi Enache trimite câteva săgeţi către Nicolae Dică, dar şi spre Gigi Becali. Mijlocaşul lui Partizan Belgrad spune că jucătorii sunt afectaţi de criticile patronului şi crede că va fi ”deranj mare” dacă FCSB ratează din nou titlul.
Gabi Enache a jucat timp de doi ani la FCSB şi a fost în această perioadă unul dintre cei mai criticaţi jucători. Ajuns între timp la Partizan Belgrad, mijlocaşul de 28 de ani spune că aceste critici afectează moralul jucătorului şi, implicit, randamnetul din teren:
”Într-adevăr, la cât s-a investit în echipă şi la ce jucători sunt la Steaua, automat ar fi trebuit să defileze în Liga 1. Au luat absolut tot ce este mai bun din România şi din Liga I. Chiar nu ştiu ce se întâmplă. Aţi văzut foarte bine că majoritatea jucătorilor, când ajung sunt entuziasmaţi, joacă 2-3 meciuri să zic, după aceea, când aud pe la televizor, când aud pe la ştiri tot felul de critici şi tot felul ”că te dau afară”, automat, jucătorul când merge la antrenament şi pune piciorul pe minge, este o problemă foarte mare”, a declarat Gabi Enache pentru Telekom Sport.
Mijlocaşul dreapta al lui Partizan spune însă că vina pentru performanţele slabe este împărţită: ”(n.r. dacă doar patronul e de vină) Nu ştiu dacă doar patronul, trebuie şi antrenorii să vorbească cu jucătorii foarte mult şi bineînţeles, şi jucătorii trebuie să fie foarte receptivi la ceea ce spune antrenorul. Acum fiecare are partea lui de vină. Nimeni nu cunoaşte 100% adevărul”, a mai spus Enache pentru Telekom Sport.
Gabi Enache spune că şi reprofilările jucătorilor afectează prestaţia acestora şi îl dă pe Morais drept exemplu: ”Săracul Junior, este prietenul meu şi mă înţeleg foarte bine cu el şi am mai vorbit cu el, dar l-a mutat pe toate poziţiile, ba fundaş central, ba lateral, ba mijlocaş central când a venit la Steaua. Dar s-a descurcat foarte bine de fiecare dată când l-a băgat. Într-adevăr, este foarte greu pentru un fotbalist să mute de pe un post pe altul. Sau, dacă îl mută, măcar să nu îl mai critice, ăsta este un lucru foarte bun”.
Enache este de părere că va izbucni un mare scandal la FCSB dacă Nicolae Dică nu ia titlul nici în acest sezon: ”Cred că o să fie deranj mare de tot. Şi lui Gigi o să-i dau dreptate, că bagă o grămadă de bani şi tot nu merge în Champions League. Am înţeles că locul doi nu mai merge în Champions League şi o să fie o problemă foarte mare. Dar zic că şi dânsul greşeşte în foarte multe situaţii. Acum greşeşte, dar greşeşte pe banii dânsului”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabi enache, partizan belgrad, fcsb, liga 1, gigi becali