Campioana en-titre a României a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formaţia rusă Rostov-Don, scor 25-24 (9-12), în ultimul meci din Grupa principală I a Ligii Campionilor. Partida a fost transmisă în direct la Telekom Sport 1. Ambele echipe sunt calificate în sferturi, fază în care CSM va intra de pe locul 3, iar Rostov-Don de pe poziţia a doua a grupei.
"A fost un meci dificil, mai ales că veneam după eşecul de la Craiova. Am discutat mult înaintea acestui meci. Am avut conducerea în multe momente, dar am avut şi ghinion, iar acest lucru nu se poate antrena. Rostov a fost mai inteligentă şi a câştigat jocul.
Defensiva n-a funcţionat aşa cum ar fi trebuit pe final. Era important să terminăm pe locul 2 pentru a juca returul acasă în sferturi" - a spus Helle Thomsen la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: helle thomsen, rostov, csm bucuresti, metz