La Top Interviuri cu Alexandru Săbău, fostul mare jucător al Universităţii Craiova, Gheorghiţă Geolgău şi-a adus aminte şi de rivalitatea istorică dintre formaţia olteană şi grupările bucureştene, Dinamo şi Steaua.
Geolgău a marcat 33 de goluri pentru Universitatea Craiova, formaţie pentru care a jucat între 1976 şi 1989.
Rivalitatea cu Dinamo şi Steaua a fost unul dintre subiectele sensibile de-alungul timpului în Oltenia. Ion Geolgău i-a mărturisit lui Alexandru Săbău, cum stăteau pe atunci lucrurile şi care dintre cele două rivale bucureştene era mai antipatizată în Oltenia: ”Rivalitatea era mare şi cu Dinamo şi cu Steaua. Dinamo...Şi noi ca jucători, ăştia tineri. Nu participaserăm la ediţia aia 72-73 când Dinamo a luat campionatul la golaveraj. Dar s-a ţinut minte...s-au ţinut minte practicile care s-a folosit şi d-aia Dinamo e mult mai urâtă şi mai hulită la Craiova decât Steaua. Steaua a fost respectată la Craiova. După aceea şi de spectatori după 86 când au luat Cupa Campionilor, dar niciodată dar nu au fost aplaudate la Craiova cele două echipe” a declarat Ion Geolgău, fost campion al României în două rânduri cu Universitatea Craiova.
Evident, şi pentru Geolgău au rămas memorabile acele meciuri în care Dinamo şi Steaua păreau să beneficieze de ajutor extern în meciurile directe şi nu numai: ”Erai frustrat. Eram tineri, eram copii până la urmă.Noi în anii 80 când am ajuns la echipa naţională formam grosul echipei naţionale, pe statistici, 82-83-84, când s-a obţinut calificarea la Euro din Franţa noi eram 5-6 titulari, încă vreo 3-4 pe bancă. Dacă din 81 nu s-a mai luat niciun campionat cu toate că aveam o echipă dintr-asta. Ştiam că multe puncte nu se obţineau pe teren, se obţineau prin culise. Erai frustrat” a povestit Gheorghiţă Geolgău la Top Interviuri, care apoi şi-a mai amintit un episod incredibil al acelor vremuri: ”Nu ştiu dacă ţineţi minte o poveste întâmplată în Regie, când Gică Hagi juca la Sportul. Undeva în colţul careului de 16 metri a călcat pe minge, era minutul 88, a călcat pe minge şi respectivul arbitru a dictat penalty. Tot stadionul, în Regie cred că din 9000, 100 erau craioveni. Erau studenţi sau bucureşteni, tot stadionul a început să strige nu jucaţi. Şi Silvică s-a întors cu spatele, cred că Marcel Coraş a executat penalty. Nici nu am dus mingea la centru. Pe fondul de scandal din tribună nu s-a mai reluat meciul” a rememorat, Geolgău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gheorghiţă geolgău, ion geolgău, steaua, dinamo,