Florin Răducioiu a comentat lupta pentru titlu din Liga I şi nu şi-a ascuns dezamăgirea legată de nivelul la care se află cele două rivale, CFR Cluj şi FCSB.
Dan Petrescu a revenit în Liga I şi este gata să cucerească un nou titlu de campioană a României cu CFR Cluj. Stilul defensiv al fostului fundaş dreapta de naţională este arhicunsocut, dar pentru unii reprezintă încă un mister.
"Dan nu a fost un apărător dreapta, a fost extremă dreapta. Un jucător fantastic. Nu credeam că o să fie aşa defensiv. Şi el cred că şi-ar dori să câştige şi jucând bine. E tactica lui şi până la urmă e adevărat că rămân rezultatele. Dar cu tactica asta e mai greu să ajungă într-un campionat puternic. Eu îi doresc să antreneze în Anglia sau Italia" spune fostul său coleg de echipă naţională al "Bursucului".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar Răducioiu se adaugă pe lista celor care au fost extrem de critici la adresa ultimului derby pentru titlu.
"Evident că nu suntem pe drumul bun şi îmi pare răi pentru suporteri, mai ales şi pentru lumea care se uită la televizor. Nu îmi permit să critic tactica antrenorilor, dar e evident că nu e bine pentru fotbalul românesc, pentru că e din ce în ce mai sărac din punct de vedere al spectacolului. Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă în celelalte ţări, un spectacol incredibil. Păcat, pentru că una dintre aceste echipe ne va reprezenta în Champions League" a fost concluzia lui Răducioiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: răducioiu, dan petrescu, cfr cluj, fcsb