Mircea Rednic a fost un munte de nervi după ce Dinamo a fost eliminată din Cupa României de Csikszereda, o echipă din Liga a 3-a. La final, antrenorul lui Dinamo i-a aplaudat pe suporterii ciucani.
Dinamo s-a făcut de râs cu Csikszereda. Meciul a fost 2-2 după 90 de minute şi 3-3 după 120 de minute, astfel încât s-a ajuns la loviturile de departajare. Delorge a ratat lovitura decisivă, arbitrii au cerut să bată din nou, însă jucătorul lui Dinamo n-a avut nici de această dată succes.
Eliminarea l-a scos din sărite pe Mircea Rednic, care s-a agitat nervos pe bancă. La un moment dat, a urlat către jucătorii săi: ”Luaţi bani degeaba, unii!!!” Apoi, la final, antrenorul lui Dinamo i-a aplaudat pe fanii lui Csikszereda, un gest prin care a recunoscut că favoriţii lor au fost mai buni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, dinamo, csikszereda, cupa romaniei