Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea bucureşteană Rapid, în etapa secundă din play-off-ul Superligii.
Probleme în vestiarul Rapidului? Braun şi Papeau, criză de nervi la schimbare
La Craiova, gazdele puteau deschide scorul încă din minutul 19, însă golul lui Alexandru Mitriţă a fost anulat pentru ofsaid. Cei care au marcat primii au fost oaspeţii, prin Funsho Bamgboye, în minutul 48.
După numai trei minute craiovenii au rămas în zece, după eliminarea lui Lyes Houri – al doilea cartonaş galben. Surprinzător, însă, gazdele au renăscut după eliminare.
Ştefan Baiaram a egalat în minutul 59, după o pasă a lui Alexandru Mitriţă. Apoi a venit rîndul lui Mitriţă să înscrie. Andrei Ivan a fost faultat în careu şi mijlocaşul oltenilor a transformat aducându-şi echipa în avantaj.
- S-a încheiat 2-1 pentru gazde, iar Craiova este pe locul secund, cu 31 de puncte, în timp ce Rapid e pe locul 4, cu 28 de puncte.
Jayson Papeau (27 de ani) şi apoi pe Christopher Braun (32 de ani) au fost schimbaţi în repriza secundă, moment în care cei doi au răbufnit.
Constantin Zotta cere ca cei doi să fie sancţionaţi şi, de asemenea, crede că sunt probleme în vestiarul Rapidului.
Constantin Zotta: ”Când ies de pe terene echipa conduce cu 1-0. La Craiova e unitate, dorinţă, dincolo sunt nervi. Probleme interne, în vestiarul Rapidului! Papeau nici nu îl bagă în seamă pe Bergodi. Uite-l şi pe Braun.
Dacă eram Şucu eram îngrijorat să văd asta, el ştie ce e acolo. E ceva! Trebuie să îi sancţionezi, sunt doi jucători titulari, păi dacă nu îi sancţionezi ia amploare!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ovidiu Herea: Nu este o atmosferă foarte buna în cadrul echipei, e clar. E ceva ce nu este ok la Rapid. După înfrângera cu Farul lucrurile nu mai sunt aşa bine!”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.