Franţa, Anglia şi Croaţia vor fi adversarele naţionalei sub 21 de ani într-o grupă de foc la Campionatul European de anul viitor, iar Mirel Rădoi este realist în ceea ce priveşte şansele 'tricolorilor'. Chiar dacă a terminat neînvinsă preliminariile, România nu este considerată favorită la calificarea din grupă.
Echipa naţională sub 21 de ani a României a avut un an excepţional, care a culminat cu o calificare la Campionatul European după două decenii de aşteptare. Tricolorii mici au terminat Grupa 8 a preliminariilor pe primul loc, cu 24 de puncte şi fără nicio înfrângere în cele 10 meciuri disputate. Misiunea grea de-abia acum începe. Norocul i-a ocolit la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din 2019, unde puştii lui Rădoi vor da peste Franţa, Anglia şi Croaţia.
”Până la urmă, cu toţi ne-am stabilit un obiectiv măreţ, calificarea din grupe. În acelaşi timp, n-aş vrea ca această generaţie să se rateze. Chiar dacă nu va trece de grupe, să nu credem că e o mare dezamăgire. Totuşi, ne-am calificat după 20 de ani. Venim o dată la 20 de ani şi avem pretenţii să câştigăm titlul european. Cred că declaraţiile celor doi antrenori, ai Franţei şi ai Angliei, nu sunt doar dintr-o simplă modestie şi cred că au realizat că echipa României a câştigat grupa şi a fost alături de Anglia echipa cu cea mai bună apărare. Şi ei au motive de îngrijorare. Nu îmi e teamă, pentru că tocmai în aspectul acesta o să am eu grijă ca lucrurile să decurgă într-o direcţie normală în care eu să încerc să echilibrez balanţa ”, a declarat Mirel Rădoi în exclusivitate pentru Telekom Sport.
Adversarele din grupă nu reprezintă singurele probleme ale tricolorilor. Vlad Munteanu s-a interesat de condiţiile în care se va pregăti naţionala sub 21 de ani, iar concluziile nu sunt pozitive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”E clar că Anglia şi Franţa vor alege ce e mai bun şi va trebui să ne mulţumim cu ce ne-a găsit UEFA. Există şi cazul de a găsi hoteluri şi baze de pregătire în afară, dar aşa cum am vorbit şi cu cei din Federaţia Italiană, cerându-le sfaturi,dacă ei ne pot ajuta într-o manieră, ne-au spus că hoteluri vom găsi şi în afara catalogului expus de UEFA. Vor fi probleme la bazele de antrenament pentru că aparţin de aşa zisele de comune din Italia şi nu sunt investiţii foarte mari. Este foarte greu să găsim ceva la nivelul bazei, inclusiv bazei de la Săftica, Mogoşoaia şi Buftea nu mai vorbim. Dar cu siguranţă vom căuta cât mai bine şi să punem la dispoziţia staffului şi a jucătorilor condiţiile cele mai bune.”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, campionatul european, nationala tineret