Jucătorii de la CFR Cluj au câştigat titlul în sezonul 2017-2018 al Ligii 1, dar nu şi-au primit încă primele pentru reuşita din ediţia trecută. Situaţia a fost lămurită de Daniel Stanciu în direct la Telekom Sport.
„Da. A fost o discuţie pentru că jucătorii şi-au negociat contractele în funcţie de... s-a stabilit sezonul trecut ca primele să se primească după încasarea drepturilor de televizare şi participării în cupele europene, oarecum să relaxezi din punct de vedere financiar. Au fost stipulate prin acorduri între jucători şi conducere, însă au fost eşalonate pe mai multe luni. Din octombrie până în decembrie. S-a stabilit ca ele să fie plătite în decembrie. Urmează ca zilele viitoare să se achite la toată lumea pentru că aşa s-a stabilit la sfârşitul verii”, a spus Daniel Stanciu, director sportiv al CFR Cluj.
Oficialul CFR-ului pune întârzierea plăţior bonusurilor către jucători pe seama facturilor care s-au adunat în final acest de an: „S-au adunat foarte multe cheltuieli în acestă perioadă. Cred că avem plăţi care sar de un milion, pentru că au venit foarte multe taxe, impozite, care trebuiesc plătite. am plătit cantonamentul, deplasările...”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, daniel stanciu