Partida dintre Dinamo şi FCSB a avut tensiune pe teren, acolo unde Gnohere a văzut roşu direct pentru o lovitură asupra lui Cooper, dar şi scandal în tribune. Fanii roş-albaştrilor s-au războit cu stewarzii pe Arena Naţională.
Telekom Sport a filmat un moment şocant petrecut la derby-ul dintre Dinamo şi FCSB. Galeria roş-albaştrilor a încercat să rupă bariera formată din stewarzi şi să ajungă în sectorul dinamoviştilor. Încercarea oamenilor din Peluza Roş-Albastră a eşuat, iar un fan a încasat-o serios.
Pe imagini se poate vedea cum un steward îl loveşte în plin pe un suporter de-ai roş-albaştrilor. Filmarea ne aduce aminte de momentul în care MM Stoica venea în tribune, însoţit de bodyguarzi, şi lovea, în Ghencea, un suporter stelist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.