Pentru a doua oară în acest sezon, Olimpiu Moruţan a fost schimbat după doar 20 de minute petrecute în teren. Imediat după victoria cu Sepsi, Mihai Teja a explicat de ce a făcut această schimbare.
"O dată eşti inspirat, o dată nu eşti inspirat. Mă bucur pentru Florinel, a fost omul meciului, este un fotbalist de calitate şi suntem fericiţi că am câştigat cele trei puncte, pentru că nu a fost deloc uşor, Sepsi este o echipă foarte bună. Când s-a accidentat Pintilii, l-am pus pe Moruţan mijlocaş de picior stâng. Jucând cu două vârfuri, mi-am dorit să vin cu mai multe centrări din lateral. Nu a fost să fie, nu a fost un joc foarte bun din partea lui, după care l-am introdus pe Coman.
E adevărat, se întâmplă, dar când intri şi nu joci bine, este normal să fac această schimbare. Eu îmi doresc să câştigăm meciurile, el e un tânăr de perspectivă şi cu siguranţă se va căli. Pe viitor, această experienţă îl va ajuta şi va deveni un mare fotbalist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu mi-a fost teamă, pentru că acum am câştigat meciul şi totul e bine. V-am spus că nu îmi este teamă de nimic, pentru că nu am nimic de pierdut. Îmi doresc ca Steaua să joace un fotbal bun şi să câştigăm fiecare meci în parte. Am venit aici să construiesc ceva, nu să mă gândesc că pot să plec după o lună sau după două luni. Îmi doresc foarte mult să fac performanţă cu această echipă, cu aceşti băieţi care muncesc bine zi de zi la antrenament" , a declarat Mihai Teja.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.