You are here:

VIDEO FABULOS | Mititelu, aşa cum nu l-ai văzut niciodată: "Facem o premieră în istoria presei sportive"

VIDEO FABULOS | Mititelu, aşa cum nu l-ai văzut niciodată: "Facem o premieră în istoria presei sportive"

Fotbal intern

Comentarii

Patronul echipei U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a dezvăluit, vineri, că va înfiinţa o televiziune dedicată clubului din liga a treia, din cauza faptului că formaţia sa nu are parte de atenţia cuvenită din partea presei.

Până atunci, însă, Mititelu comunică cu fanii prin intermediul unui canal de YouTube, iar vineri s-a pus într-o postură inedită. A luat interviuri şi a anunţat că va fi crainic la următorul meci al echipei din liga a treia.

"Facem o premieră în istoria presei sportive. Începem un nou drum în ceea ce priveşte comunicarea FC Universitatea Craiova 1948. Deoarece încă n-am putut să facem rost de un crainic, m-am decis ca eu să preiau aceste atribuţiuni de crainic cel puţin pentru ziua de astăzi, când va avea loc o conferinţă de presă extraordinară, cât şi pentru meciul de mâine, de la Severin, unde m-am oferit voluntar la club, să fiu crainic, deoarece nu am reuşit să încheiem un contract cu o persoană potrivită pentru ceea ce ne dorim. (...) S-ar putea să mai existe bâlbe, mici erori, ne cerem scuze anticipat, pentru că suntem la început de drum", a spus Mititelu.

Mititelu şi-a luat, apoi, rolul în serios şi l-a intervievat pe antrenorul echipei, Ştefan Stoica. "Va trebui să răspundă la nişte întrebări foarte înţepătoare şi la obiect". La curiozităţile patronului au răspuns, apoi, şi o parte dintre jucători, printre care şi veteranul Mădălin Ciucă.

"Asta a fost prima mea emisiune, prima mea comunicare în acest mod. Poate am făcut şi unele bâlbe, poate am şi greşit dar vă rog să mă scuzaţi şi să înţelegeţi că suntem într-o situaţie de forţă majoră", a concluzionat Mititelu.

În final, Adrian Mititelu a mărturisit că a pornit demersurile pentru a-şi face propria televiziune, din cauza faptului că echipa sa nu are parte de atenţia cuvenită din partea presei: "În acest an ne-a ignorat crunt presa sportivă neindependentă din România. Ei au crezut că deţin monopolul în lumea asta, la tot. Într-un an va exista FC Universitatea TV".

Afla mai multe despre: mititeluu craiovainterviu 

viewscnt
Articole similare