You are here:

VIDEO | Fanii Rapid au pus tunuruile pe ”omul lui Şucu”, după derby-ul cu FCSB: ”Inadmibisil!” Gestul oficialului i-a enervat pe suporteri

VIDEO | Fanii Rapid au pus tunuruile pe ”omul lui Şucu”, după derby-ul cu FCSB: ”Inadmibisil!” Gestul oficialului i-a enervat pe suporteri

Superliga

Comentarii

Un suporter rapidist a surprins un moment tensionat, petrecut pe Arena Naţională, pe parcursul derby-ului Rapid - FCSB, disputat duminică seară şi încheiat la egalitate, scor 1-1.

Pe pagina ”Garda veche & Spirit vişiniu” a apărut un videoclip, cu Daniel Carciug şi un suporter rapidist. După un dialog între fan şi oficialulul clubului, suporterul este preluat de jandarmi şi, cel mai probabil, condus în afara stadionului pentru a fi sancţionat.

Conform paginii suporterilor rapidişti, Daniel Carciug ”l-ar fi dat în primire” pe fanul îmbrăcat în vişiniu, aspect ce i-a revoltat pe susţinătorii gazdelor meciului de aseară de pe Arena Naţională.

În primăvara acestui an, suporterii din Peluza Nord i-au cerut plecarea lui Daniel Carciug, directorul de marketing al clubului, pentru o postare controversată făcută pe pagina sa de Facebook.

VIDEO | Momentul în care jandarmii scot din stadion un fan rapidist

”Noi, membrii din Garda Veche Rapid, dorim să ne exprimăm public indignarea faţă de atitudinea angajatului clubului Daniel Carciug, manifestată la derby-ul de aseară dintre Rapid şi FCSB. Considerăm inadmisibil faptul că un angajat al clubului Rapid a ales să predea pe mâna jandarmilor un suporter rapidist.

Un asemenea gest contravine total spiritului rapidist şi principiului de solidaritate care ar trebui să existe între club şi suporterii săi.

Pentru noi, Rapid nu este doar o echipă, ci o familie iar într-o familie, chiar dacă există momente de tensiune sau neînţelegeri, acestea se rezolvă în interior, nu prin expunerea propriilor suporteri represiunii autorităţilor. Un angajat al clubului are datoria morală şi profesională de a proteja rapidiştii, nu de a-i pune în situaţii vulnerabile.

Cerem conducerii clubului Rapid să analizeze cu seriozitate această situaţie şi să ia măsurile necesare pentru ca asemenea episoade să nu se mai repete. Relaţia dintre club şi suporteri trebuie să se bazeze pe respect reciproc şi pe susţinerea necondiţionată a culorilor alb-vişinii.

Rapidul a trăit şi va trăi mereu prin suporterii săi indiferent de origine. Suporterii Rapidului sunt sufletul clubului, iar orice atitudine ostilă la adresa lor este o trădare a spiritului rapidist. Garda Veche va rămâne mereu fermă în apărarea suporterilor, a valorilor şi a spiritului vişiniu”, au transmis suporterii rapidişti.

Afla mai multe despre: superligarapidfcsb 

viewscnt
Articole similare