FCSB - Chindia Târgovişte, meci din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, s-a terminat la egalitate, 1-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB intră în play-off cu 22 de puncte, iar Chindia va începe play-out-ul cu 13 puncte.
REZUMAT:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
VIDEO | FCSB - Chindia 1-1 (Miron 14, Dangubic 90+1)
ECHIPELE DE START
FCSB: Vlad - Creţu, Miron, Planic, Soiledis - Tănase, Nedelcu, Olaru - Ad. Popa, Ad. Petre, Fl. Coman
Rezerve: Bălgrădean - Filip, Gnohere, Moruţan, Momcilovic, Ov. Popescu, Oaidă
Antrenor: Bogdan Vintilă
Chindia: D. Moldovan - Martac, Benga, Piţian, Corbu - Barbu, Raţă, Bic, Piftor - Ivancic, Berisha
Rezerve: I. Popescu, C. Dinu, Ioniţă, Novac, Neguţ, Dangubic, Cherchez
Antrenor: Viorel Moldovan
MIn. 90+1: GOOOOL Chindia! Dangubic trimite cu capul în poartă de lângă Miron.
Min. 54: Ocazie FCSB! Un jucător de la Chindia a fost la un pas să îşi introducă mingea în proprie poartă, dar Dinu Moldovan are un reflex de zile mari.
Două schimbări la FCSB la pauză. Adi Petre a rezistat doar 45 de minute. În locul lui a intrat Gnohere. A ieşit şi Florinel Coman, a intrat Ovidiu Popescu.
S-a încheiat prima repriză.
Min. 24: Prima schimbare la Chindia. Ivancic, accidentat, este înlocuit de Neguţ.
Min. 14: GOOOOOL FCSB! Andrei Miron deschide scorul cu o lovitură de cap. Gol la debut pentru fundaş.
Min. 2: Ocazie FCSB! Adrian Petre a fost la un pas de primul gol la FCSB. Şutul lui Soiledis a fost deviat, a ajuns la Petre, care, cu poarta goală, a trimis pe lângă.
A început meciul.
Ocupanta locului 3 în Liga 1, FCSB primeşte acasă vizita formaţiei Chindia Târgovişte, nou promovată şi ocupanta locului 11 în campionat.
Echipa lui Bogdan Argeş Vintilă porneşte clar cu prima şansă şi este favorită la toate casele de pariuri. Asta deşi FCSB are doar două victorii în ultimele cinci partide disputate în Liga 1.
Ajunsă deja la 8 înfrângeri în acest sezon, gruparea roş-albastră joacă împotriva unei echipe care refuză să se închidă şi care caută mereu să joace, fără să se ascundă după adversar.
Chindia are 6 victorii în acest sezon şi a încasat 46 de goluri în 25 de meciuri jucate în Liga 1. FCSB a primit 28 de goluri în tot atâtea meciuri jucate, semn că ne putem aştepta la un meci deschis, cu goluri.
”Suntem conştienţi de momentul prin care trecem, un noment nu foarte reuşit şi consider că trebuie să câştigăm mâine pentru a se linişti toate apele, să se aşeze pe făgaşul lor normal. Şi în tur am câştigat greu cu această echipă, pe care lumea o consideră mică dar este bătăioasă, cu un antrenor agresiv ca temperament. Trebuie să devenim din ce în ce mai buni, din ce în ce mai încrezători pentru că avem valoare, trebuie doar să o punem în practică. Ne dorim să câştigăm pentru suporteri, pentru că suntem datori în faţa lor şi pentru cei care cred în noi, în această echipă” a mărturisit Bogdan Argeş Vintilă înainte de meci.
FCSB-Chindia Târgovişte se vede în direct la Telekom Sport 1, sâmbătă de la ora 20:00.