Se inspiră de la Mbappe şi visează să prindă o finală de cupă europeană. Tatăl său a fost la un pas. A jucat în semifinala de coşmar cu Borough.
David, fiul lui Sorin Paraschiv a prins naţionala sub 20 de ani şi are 6 apariţii ca mijlocaş la Petrolul în Superliga.
"E o mândrie enormă să porţi tricoul naţionalei. Indiferent de vârstă mi se pare cel mai înalt nivel al fotbalului. Vreau să ating obiective mult mai mari, să încep să joc titular la echipă, de ce nu şi la naţională.", a declarat David Paraschiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalul este în ADN-ul familiei Paraschiv
"Să fiu sincer, am spart câteva lustre cu tata prin casă jucându-ne amândoi. Cea mai mare parte din copilăria mea am petrecut-o pe teren, alături de el.", a continuat fotbalistul Petrolului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Paraschiv senior a fost la un pas de o finală europeană. Juniorul învaţă de la cei mai buni.
"Îmi place Mbappe, dar de la cine mă inspir e Salah. E idolul meu şi îmi place foarte mult stilul lui de joc, chiar dacă e stângaci şi eu sunt dreptaci, mă inspir foarte mult de la el.", a încheiat Paraschiv.
- Citește și
- Como termină în stil de echipă mare un 2025 excelent. Echipa lui Fabregas a spulberat-o pe Lecce şi a urcat pe loc de cupă europeană
- Rareş Ilie, pasă decisivă la ultimul meci din 2025! A încheiat anul fără gol în campionat, la Empoli
- Revenire de senzaţie în Superliga? Daniel Popa, dorit de o fostă campioană din România. Clubul care a pus ochii pe fostul atacant al FCSB
- Atalanta - Inter | Misiune dificilă pentru Chivu la final de an
- Fiorentina a mai făcut un pas către Serie B. ”Viola” a cedat pe terenul unei contracandidate la evitarea retrogradării şi rămâne ultima în Italia
- BREAKING | Un specialist pe hard court s-a retras de la Australian Open
- VIDEO | Jucătorii de la FCSB au petrecut Crăciunul în familie, dar au avut grijă în privinţa preparatelor de sărbători: "Să nu luăm prea multe kilograme"
- VIDEO | De Crăciun, dinamoviştii au construit case din turtă dulce. Cine s-a descurcat mai bine
Afla mai multe despre: petrolul, superliga, david paraschiv








