You are here:

VIDEO | Florin Gardoş nu este impresionat de golul lui Iancu, direct din corner: "L-a ajutat mult şi vântul"

VIDEO | Florin Gardoş nu este impresionat de golul lui Iancu, direct din corner: "L-a ajutat mult şi vântul"

Poli Iași

Comentarii

Florin Gardoş a adus victoria celor de la Poli Iaşi în meciul cu Dunărea Călăraşi, dar înainte de reuşita sa, scorul a fost deschis de golul lui Gabriel Iancu, direct din corner.

Gardoş nu a părut să fie impresionat de golul fostului său coleg de la FCSB: "L-a ajutat mult şi vântul, că în repriza a doua bătea vântul din partea asta. Noi nu am reuşit să profităm de avantajul ăsta prima repriză, au reuşit ei, dar cel mai important e că la sfârşit am câştigat noi".

Fundaşul central împrumutat de la U Craiova a vorbit, din nou, despre situaţia grea de la Iaşi şi îi recunoaşte meritele lui Flavius Stoican: "Legat de antrenor, noi suntem acolo şi ştim ce se întâmplă zilnic, cei care sunt la presă în Iaşi văd în ce condiţii ne antrenăm şi în ce condiţii jucăm şi sincer cred că Flavius Stoican a făcut minuni aici. Sunt condiţii grele şi eu ştiam când am venit la Iaşi dar au apărut discuţiile astea şi mi se pare normal ca să fim realişti. Se lucrează în condiţii grele şi cred că, ţinând cont de condiţiile date, rezultatele sunt cam pe măsură".

Nu în ultimul rând, Gardoş a vorbit şi despre U Craiova, despre care crede că are o şansă importantă la campionat: "Joacă bine, câştigă meciuri, asta e cel mai important, am văzut că sunt acolo sus, eu zic că au şanse foarte mari pentru că Craiova este singura dintre cele 3 care are linişte şi aţi văzut ce proiect frumos e, suporterii sunt lângă echipă şi cred că au şanse bune la titlu".

Afla mai multe despre: florin gardospoli iasi 

viewscnt
Articole similare