De ziua Statelor Unite, pe 4 iulie, Floyd Mayweather a reuşit din nou să provoace valuri de reacţii pe reţelele de socializare, după ce şi-a prezentat o mică parte din averea pe care o deţine.
În vârstă de 42 de ani, Floyd Mayweather şi-a făcut un obicei din a posta pe reţelele de socializare imagini foto sau video cu foarte mulţi bani lichizi. Printr-o astfel de postare a sărbătorit şi Ziua Independenţei în SUA. Legendarul pugilist le-a arătat fanilor o mică parte din averea sa, adică două milioane de dolari în bancnote de 100 de dolari şi de 20 de dolari, un ceas de aur încrustat cu diamante şi ”cea mai mare geantă din magazinul Chanel”.
”Sunt fericit să-mi prezint averea legală şi să mă laud că sunt un negru care a venit din sărăcie, a dat peste cap toate pariurile şi nu i-a păsat de ce spun alţii. Un 4 iulie fericit, aceasta este independenţa mea. Acum, să înceapă artificiile”, a fost o parte din discursul lui Mayweather.
”Pe astea obişnuiesc să le numesc hârtii”, a glumit Mayweather când a prezentat masa pe care se aflau 200.000 de dolari în bancnote de câte 20.
În vârstă de 42 de ani, Floyd Mayweather a adunat până acum o avere estimată la 885 milioane de dolari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: floyd mayweather