You are here:

VIDEO | Gest golănesc în U Craiova - Dinamo. Bancu a fost eliminat, după ce l-a lovit pe adversarul său într-un punct sensibil

VIDEO | Gest golănesc în U Craiova - Dinamo. Bancu a fost eliminat, după ce l-a lovit pe adversarul său într-un punct sensibil

Superliga

Comentarii

Nicuşor Bancu a fost titular în Universitatea Craiova - Dinamo, derby-ul zilei de vineri din Superliga, însă nu a terminat partida pe gazon.

Pe Ion Oblemenco, Dinamo a deschis scorul în minutul 17, prin Musi, însă oltenii au egalat imediat, prin Samuel Teles, care l-a executat pe Epassy cu un şut în vinclu.

În startul părţii secunde, Craiova a trecut la conducere, după reuşita lui Juraj Badelj, fotbalist aflat la primul gol din cariera de profesionist.

Deşi lucrurile mergeau bine pentru echipa lui Mirel Rădoi, viaţa alb-albaştrilor s-a complicat în minutul 65, când Bancu a văzut direct cartonaşul roşu, după un duel cu Armstrong la nivelul gazonului.

Pe imagini se vede clar cum, iniţial, scoţianul l-a călcat cu crampoanele pe Bancu, care nu a rămas dator şi l-a lovit pe adversarul său, cu piciorul, într-un punct sensibil.

După consultarea arbitrajului video, Adrian Cojocaru i-a arătat cartonaşul roşu olteanului, fără să-l penalizeze pe dinamovist. Bancu a protestat vehement, cerând acelaşi tip de sancţiune şi pentru adversarul său.

VIDEO | Cartonaşul roşu primit de Bancu, în Craiova - Dinamo

Afla mai multe despre: craiovasuperligadinamo 

viewscnt
Articole similare