Constantin Budescu a văzut cartonaş galben în minutul 83 al meciului cu Viktoria Plzen şi va fi suspendat pentru partida cu Lugano, în ultima etapă din grupe. Atacantul FCSB-ului a comis un fault inutil în preajma liniei de la mijlocul terenului.
Dică a încercat să-l menajeze pe Constantin Budescu, dar s-a văzut nevoit să-l trimită pe teren din cauza evoluţiei scorului. Atacantul de 28 de ani a intrat la 1-0 cu Plzen, dar FCSB a primit încă un gol cu el pe teren. În minutul 83, a comis şi o eroare. Budescu şi-a călcat un adversar într-o zonă în care nu se impunea să faulteze şi a văzut cartonaş galben. Internaţionalul român va fi astfel suspendat pentru meciul cu Lugano, pe care FCSB este obligată să-l câştige pentru a termina pe primul loc în grupă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: constantin budescu, viktoria plzen, fcsb, liga 1