Ianis Hagi a reuşit o dublă în faţa Craiovei şi are acum 14 goluri înscrise în acest sezon în toate competiţiile.
Tatăl său a explicat cum a ajuns Ianis să aibă evoluţiile extraordinare din ultima perioadă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Plăcerea de a juca fotbal, trebuie să munceşti, îi place să se antreneze, are multă personalitate, e un jucător inteligent, cu o tehnică bună. E un tânăr talentat şi face parte dintr-o generaţie care poate reprezenta în viitor aurul României. Nu e liniştit încă, pentru că nu ştie deocamdată ce va urma pentru el. Mi-a spus un cuvânt "Toţi impreună", mă bucur că un căpitan spune acest lucru. El transmitea ce vedea în vestiar" a spus Gică Hagi la finalul meciului.
După ce a cucerit titlul în urmă cu doi ani, Viitorul poate câştiga al doilea trofeu din istoria clubului. Va juca finala Cupei României în faţa Astrei, la Ploieşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Cât suntem tineri tot ce facem pare o performanţă, confirmă drumul bun pe care îl avem, anul ăsta am ajuns în finala Cupei. Este extraordinar, am confirmat că suntem buni. Craiova este o echipă foarte valoroasă, puternică, s-a văzut şi astăzi am început foarte bine, au venit peste noi, ne-am pierdut poziţiile în teren. Am avut şi sansă mare, ne-a ajutat şi Cojocaru care e şi el într-o formă bună" a adăugat Regele după calificarea în ultimul act al Cupei României.
Afla mai multe despre: hagi, ianis hagi, calificare, finala, cupei romaniei