Claudiu Keşeru, atacantul retras în anul 2023 şi revenit în activitate în urmă cu câteva luni, la Cherno More, este într-o formă excelentă în campionatul Bulgariei.
Internaţionalul român cu peste 45 de prezenţe în tricoul echipei naţionale a revenit în fotbal după ce îşi anunţase retragerea în anul 2023. Ultima echipă pentru care evoluase Keşeru înainte de retragere a fost UTA Arad.
Bulgarii de la Cherno More au reuşit să-l convingă să-şi ridice ghetele din cui şi să revină pe terenul de fotbal. Ajuns la vârsta de 38 de ani, Keşeru le-a reamintit fanilor săi din Bulgaria de forma sa din perioada în care evolua pentru Ludogoreţ Razgrad.
O legendă a multiplei campioane a Bulgariei, Keşeru îşi continuă povestea şi în prezent, în tricoul celor de la Cherno More.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ultimul meci de campionat, Keşeru a reuşit o dublă în doar trei minute de joc. În minutul 29, atacantul român a înscris în poarta celor de la Lokomotiv Sofia, iar în minutul 32 a reuşit "dubla".
În 14 partide disputate în acest sezon, Keşeru a înscris de patru ori şi a oferit două pase decisive. Echipa sa, Cherno More, ocupă locul trei în clasament, cu 37 de puncte. Vice-campioana Bulgariei speră să obţină şi în acest sezon o clasare care să-i permită să evolueze în preliminariile cupelor europene, în sezonul viitor.
VIDEO | Reuşita lui Keşeru, din lovitură liberă
Keseru pour vous servire !
— Street Pronos (@pronos_street) December 3, 2024
Keseru buteur valideeeez #TeamParieur #Fdj #ParionsSport https://t.co/9thOkxLI4b pic.twitter.com/XNHHZvoSUE
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Accidentare gravă a unui jucător de top din Europa. Cât timp va lipsi de pe teren fotbalistul
- Cum se simte legendarul antrenor Gregg Popovich, după ce a suferit un accident vascular cerebral
- FRF contestă la TAS decizia UEFA după meciul România – Kosovo
- VIDEO | FCSB a ajuns la Arena Naţională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Helmut Duckadam
- Amintire de colecţie! Duckadam şi Al Bano, prezenţă de gală la Campionatul Mondial de Judo. Vizer: ”Lumea sportului a pierdut o figură emblematică”
- Preşedintele UEFA regretă decesul lui Helmut Duckadam: ”Moştenirea sa va străluci cât timp se va juca fotbal”
- VIDEO EXCLUSIV | Fanii îşi iau adio de la Helmut Duckadam! Mama legendarului portar a ajuns pe Arena Naţională
- Leverkusen, singura echipă care a luat punct la Munchen. Cotele pentru meciul din Cupa Germaniei
Afla mai multe despre: claudiu keseru, cherno more, bulgaria