Universitatea Craiova a câştigat cu Dinamo Bucureşti dintr-o fază controversată. În minutul 90+1, Nsimba a dat lovitura, însă cu 40 de secunde înainte acelaşi atacant a fost surprins într-o posibilă poziţie de offside, iar experţii au dat lovitura.
Faza care aruncă în aer campionatul! Ce s-a întâmplat la golul din care U Craiova a câştigat cu Dinamo
Universitatea Craiova a învins-o duminică seară, pe teren propriu, cu 2-1, pe Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Superligii. Golul victoriei a venit în minutul 90+1.
Pentru olteni au marcat Alexandru Cicâldău, în minutul 61, şi Nsimba, în prelungiri (90+1), în timp ce pentru Dinamo a punctat Stoinov, în minutul 59.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, al doilea gol al oltenilor a fost contestat prima dată de George Puşcaş, apoi de Zeljko Kopic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În minutul 89:36, pasa lui Băluţă cu capul spre Nsimba l-a surprins pe atacantul central în spatele fundaşilor dinamovişti, dar de la margine s-a lăsat faza.
Posesia nu s-a schimbat, Dinamo nu a controlat balonul, iar golul lui Nsimba a venit, în cele din urmă, în minutul 90 şi 16 secunde, fără ca mingea să iasă din teren.
Experţii au reacţionat imediat, la Prima Sport, după Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti 2-1.
Ţicleanu: E clar că e în offside. Mihai doar respinge acolo. Mi-e greu să spun, că sunt două alunecări ale jucătorilor de la Dinamo, dar mi-e greu să spun că e intrare în posesie.
Vaişcovici: E offside. N-a văzut offside-ul şi nu se poate aşa ceva.
Cosmescu: Cum să nu vezi offside-ul ăsta? Cu ce te ocupi? E o greşeală majoră, mă. Sunt 44 de secunde totuşi, nu-mi dau seama dacaă VAR trebuie să intervină. Cum defineşti posesia? Îmi pare rău pentru el, dar e o greşeală care poate decide un campionat. Să iasă Vassaras să spună că Popa n-a văzut sau că au făcut bine că au atins aia mingea.
VIDEO | Faza controversată de la golul al doilea al Universităţii Craiova
Afla mai multe despre: universitatea craiova dinamo, arbitraj universitatea craiova dinamo








