You are here:

VIDEO | Grozav, prezentat oficial de Dinamo: "Niciodată la FCSB!" Discuţia cu Contra, ofertele primite şi de ce a ales până la urmă trupa roş-albă

VIDEO | Grozav, prezentat oficial de Dinamo: "Niciodată la FCSB!" Discuţia cu Contra, ofertele primite şi de ce a ales până la urmă trupa roş-albă

Superliga

Comentarii

Gicu Grozav a fost prezentat oficial de Dinamo într-o conferinţă de presă ţinută înainte de confruntarea cu FC Botoşani.

Mijlocaşul a preluat tricoul cu numărul 7 la noua echipă, purtat până acum de Deian Sorescu, şi spune că vrea să revină rapid şi în vederile echipei naţionale. Grozav ţinteşte o convocare pentru partidele din luna noiembrie şi spune că a ţinut legătura cu Cosmin Contra.

Noul jucător al "câinilor" a recunoscut oferta primită de la FCSB, dar a precizat că nu a putut să o ia în calcul. "Nu aş fi putut să dorm liniştit", spune Grozav, care s-a aflat în negocieri şi cu echipe din străinătate, care nu s-au concretizat.


"Eu sper ca pe teren să demonstrăm că locul nostru nu e aici şi să urcăm cât mai mult. Nu vreau să le răspund prin declaraţii celor care au criticat decizia mea, ci pe teren.

Am ţinut legătura cu Mister (n.r. Contra). Din păcate nu s-a realizat acel transfer despre care a vorbit, dar nu regret. Asta este, merg înainte. Eu am fost împăcat cu mine. Acum mă aflu aici, sunt bucuros şi sper să facem lucruri frumoase împreună.

Eu sper ca în noiembire să ajung şi la naţională! Să joc aici, să-mi regăsesc ritmul, să joc constant şi bine!

Din partea mea, eu am spus mereu că nu o să pot să merg niciodată acolo (n.r. la FCSB), pentru că n-aş putea să dorm liniştit! În ţară pot să joc la doar trei echipe şi cam atât!

Mi-am dorit să rămân afară, dar probabil nu am găsit varianta cea mai bună. Am refuzat două, trei oferte şi aşa s-a ajuns la Dinamo. Nu am dece să mint. Dar în ţară clar a fost prima variantă. Dacă nu se rezolva asta, poate mergeam şi în Liga a 2-a.

Pentru mine, când vorbesc de Cătălin Hîldan mi se ridică părul pe mâini! După antrenament o să mergem şi la el la cimitir. Este un jucător care a însemnat mult pentru Dinamo, a dat totul pentru Dinamo şi din păcate a murit pe teren pentru Dinamo!

A fost o licitaţie pe care am câştigat-o şi mi-am făcut şi mie un bine. Am luat acel tricou cu Cătălin Hîldan şi am donat o sumă de bani.

Nu vreau să fac comparaţii, dar am încredere mare în această echipă. Sper să ieşim din această pasă nu foarte bună. Sunt convins că locul nostru e în play-off, nu în play-out.

Da, am o clauză de reziliere, dar nu aş vrea să dezvălui sume. E o clauză ok, dar nu vreau să mă gândesc la acest lucru, nici n-am venit bine. Mă voi concentra să dau tot pentru Dinamo
", a declarat Gicu Grozav la prezentarea oficială.

 

Conferinţă de presă Dinamo

LIVE VIDEO | Conferinţă de presă Dinamo! Gicu Grozav, prezentat oficial

Posted by TelekomSport.ro on Friday, October 5, 2018

 

Afla mai multe despre: gicu grozavdinamo 

viewscnt
Articole similare