Farul Constanţa va începe un sezon competiţional, dar de această dată fără Gică Hagi (60 de ani) la conducerea băncii tehnice.
Cum a fost primit Ianis Zicu la Farul
Farul Constanţa a trecut printr-o schimbare extrem de importantă la nivelul băncii tehnice. Gică Hagi a lăsat postul de antrenor lui Ianis Zicu, cel care a reuşit promovarea istorică a echipei Metaloglobus.
Despre această noutate efectuată la formaţia dobrogeană a vorbit şi Ionuţ Larie, veteranul de 38 de ani din centrul defensivei ”marinarilor”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Căpitanul Farului a avut cuvinte de laudă pentru Zicu, pe care îl consideră un tehnician de valoare şi a dezvăluit care a fost impactul acestuia până acum la echipa de la malul mării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Mai mereu am schimbat antrenorii. Cred că a fost cea mai lungă perioadă cu dânsul, patru ani de zile.
Ne place noul antrenor, ne place modul cum gândeşte, chiar dacă este puţin diferit faţă de ce făceam până acum. Inclusiv noi, cei mai vechi, trebuie să ne adaptăm, atât la antrenamentele schimbate, cât şi la stilul de joc.
Vom încerca să rămânem aceeaşi echipă ofensivă, cu posesie, dar va fi puţin diferit la sistem. Nu pot spune exact, în primul rând va fi în funcţie de adversarul cu care vom juca. Şi eu posibil să schimb poziţia în teren, aşa că vor fi mai multe schimbări.
Zicu este un antrenor foarte bun. Din primele două săptămâni, cel puţin asta rezultă din ceea ce vedem noi.
Alături de Buzbuchi şi de Ganea, suntem cei trei căpitani momentan. La unele discuţii ne cheamă şi ne întreabă: "Vreţi să facem aşa? Vreţi să facem altfel?" Dar nu luăm decizii importante, doar de program.
Şi înainte era la fel, nu era o diferenţă mare. Se mai consulta cu noi şi domnul Hagi. Domnul Zicu apelează la noi şi ne simţim confortabil”, a declarat Larie, într-o acţiune a sponsorului oficial al echipei.
- Citește și
- Andrei Nicolescu forţează mai multe transferuri la Dinamo! Anunţul făcut de preşedintele clubului: "Suntem foarte aproape să semnăm"
- CFR Cluj transferă doi atacanţi înaintea Supercupei! "Loviturile" pregătite de Nelu Varga, pentru lotul lui Dan Petrescu
- Dan Şucu şi-a inaugurat un nou magazin şi a vorbit despre Rapid: "Ne dorim chiar primul loc. Clubul începe să fie o afacere de succes"
Afla mai multe despre: farul, ionut larie, gica hagi, ianis zicu