Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susţinut, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XVIII-a a Ligii I. Gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 38, după eliminarea lui Marius Constantin.
A fost unul dintre detaliile care l-au iritat pe antrenorul constănţenilor, Gheorghe Hagi. La finalul partidei, tehnicianul Viitorului a izbuncit şi şi-a certat jucătorii: ”Sunt foarte supărat. Sunt supărat pe toţi, ca echipă” şi-a început ”regele” discursul dur. ”Din păcate, am arătat că mai avem mult de muncă ca să ajungem la o anumită mentalitate. Am avut meciul în mână, trebuia să ştim să gestionăm lucrul acesta. Nu poţi să joci cu Dinamo un meci, după aceea, cu o echipă care a jucat fantastic, bravo lor, îi felicit, ca efort, ca atitudine, determinare...ca efort, incredibil. Ai mei, trebuia să mă rog de ei ca să fugă. Nu se poate! Noi am jucat la patru zile, ei la trei zile şi au alergat mai mult ca noi. Nu se poate!” a tunat antrenorul Viitorului, în direct la Telekom Sport.
Hagi a anunţat că va lua măsuri după prestaţia elevilor săi de la Mediaş: ”Din momentul de faţă, o să vedem, o să ne uităm bine ce am greşit, ce nu e bine şi vom lua măsuri ca atare. Vorbiţi de Gaz Metan, au făcut foarte multe! Bravo lor, felicitări! Noi, chiar dacă am marcat două goluri, chiar dacă ştiam că jucăm contra unei echipe foarte bune, care le-a bătut pe toate acasă, foarte greu cu ei să câştigi, singura Steaua care a câştigat aici” spune ”Regele”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Toată lumea greşeşte, inclusiv eu. Dar trebuie să lupţi, să te baţi, să alergi...”
Antrenorul constănţenilor crede că echipa sa va suferi în continuare din cauza faptului că nu a atins încă mentalitatea pe care şi-ar dori-o antrenorul: ”Vom suferi în continuare, ce v-am zis înainte, aşa cred eu. Campionatul e lung, chiar dacă mai rămân puţine etape, dar puncte sunt multe. Va trebui să ne reorganizăm, să facem bine ca să putem să menţinem linia pe care am avut-o până acum. Eu sunt supărat pe un singur lucru, pentru că a greşi în teren... toată lumea greşeşte, inclusiv eu fac greşeli. Dar totdeauna trebuie să te uiţi în faţă, să vezi lucrul ce va fi în faţă, să vezi următoarea fază, trebuie să fii disponibil, trebuie să ai încredere, să ai curaj, trebuie să lupţi, trebuie să alergi. Fotbalul e suferinţă. Ce ai făcut ieri nu mai e valabil astăzi, deci trebuie să demonstrezi încă o dată. Din păcate, noi nu am arătat-o în seara asta, acelaşi spirit care a avut Gaz Metan. Dacă îl aveam, cred că....” a explicat Gică Hagi, la microfonul Telekom Sport.
”E inadmisibil ca în repriza a doua, cu un om în minus, să câştige toate duelurile. Toate duelurile s-au câştigat, 7.000 de faulturi să se facă, să îmi vină în careu mai multe ocazii decât am avut noi. Şi noi, cu un om în plus, am băgat de trei ori mingea în careu. Scuzaţi-mă! Şi atunci cum...? Îţi dă spaţiu, te lasă să construieşti.... o faci în zece şi nu ştii să o faci în nouă. Sau o faci la fel de lent, la fel de previzibil....” a încheiat Hagi.
În partida de la Mediaş, pentru Gaz Metan au marcat Luchin (autogol) '25 şi Yazalde '89, iar pentru FC Viitorul au înscris Drăguş '31 şi Houri '74.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gheorghe hagi, viitorul constanţa, discurs,