Real Madrid a învins în direct la Telekom Sport, Huesca, scor 4-1.
Real Madrid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Huesca, într-un meci din etapa a opta a campionatului Spaniei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Hazard ’40, Benzema ’45, ’90 şi Valverde ’54. Pentru Huesca a înscris Ferreiro, în minutul 75.
A fost primul gol pentru belgianul Eden Hazard după 392 de zile. A meritat cumva aşteptarea, pentru ca execuţia şeptarului blanco a fost una superbă. Hazard are 17 meciuri la Real Madrid dupa transferul său de la Chelsea, iar acesta a fost abia al doilea gol pentru campioana Spaniei.
"Am avut ceva probleme anul trecut, dar au fost probleme care nu au ţinut de mine. Sunt un fotbalist bun şi accept presiunea. Când sunt pe teren ştiu ce am de făcut. Am primit acea minge de la Valverde şi am tras. Cred că am avut şi puţin noroc, dar sunt foarte fericit. Vreau să joc fotbal, nu mai vreau să am parte de astfel de accidentări" a spus Hazard, după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O altă echipă de Liga Campionilor a Spaniei, Atletico, s-a impus în deplasare, la Pamplona. Joao Felix a deschis scorul din penalty în finalul primei reprize. Atletico a mai primit o lovitură liberă în partea a doua, dar de această dată portughezul a ratat. I-a fost mai uşor de la 16 metri, 20 de minute mai târziu, după o pasă excelentă a lui Correa. Joao Felix a bifat a doua dublă în patru zile. Budimir a redus din diferenţă pentru Osasuna la debut. În final a marcat şi Torreira, jucător aflat la primul gol în tricoul lui Atletico.
Sevilla a condus la Bilbao după reuşita din startul meciului al lui En Nesiri. Antrenorul bascilor a fost extrem de inspirat la schimbări: l-a trimis în teren pe Muniain, iar căpitanul a egalat cu un sfert de oră înainte de final. Apoi l-a aruncat în luptă şi pe Sancet, care a adus victoria echipei sale la prima atingere de balon.
Învinsă etapa trecută în clasico, Barcelona a pierdut două puncte şi pe terenul lui Deportivo Alaves şi are cu opt puncte mai puţin decât marea rivală. Neto a comis o gafă incredibilă după o jumătate de oră de joc, iar Riojo a deschis scorul. Asaltul Barcelonei a fost total, însă doar Griezmann a reuşit să înscrie. În rest, au fost ratări pe bandă rulantă, în frunte că sărbătoritul zilei, Ansu Fati, care, în ziua majoratului, a fost excelent blocat de Pacheco.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eden hazard, real madrid