Academica Clinceni a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a noua a Ligii 1, în care cele două reuşite au fost autogoluri.
”Din păcate, dacă adversarul nu reuşeşte să ne pună probleme pe joc, reuşim noi să ne înscriem goluri sau gol. Producem fotbal, facem un fotbal bun, zic eu că am dominat acest meci, ne-am creat foarte multe situaţii de a marca, dar la meciul de astăzi ne-a lipsit finalizarea şi concentrarea în faţa porţii. Cu puţină şansă puteam să câştigăm acest meci, care zic eu era meritat”, a spus Ilie Poenaru la finalul meciului.
Despre posibilitatea de a juca pe stadionul din Clinceni: ”Îmi doresc să jucăm acasă, pentru că o să vedeţi în momentul în care o să ne mutăm acolo, o să arătăm mult mai bine, o să avem suporteri foarte mulţi. Este posibil ca la meciul cu FCSB să inaugurăm stadionul” - Poenaru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie poenaru, academica clinceni, liga 1