Antonio Rudiger şi-a pierdut cumpătul într-un exces de furie nemaivzăut la un asemenea nivel, pe finalul partidei dintre Barcelona şi Real Madrid, din Cupa Regelui Spaniei.
Rudiger a văzut direct cartonaşul roşu: a încercat să lovească arbitrul cu o sticlă şi să intre pe teren
În minutul 120+2, la scorul de 3-2 pentru Barcelona, Kylian Mbappé a pornit pe un contraatac promiţător, care putea schimba cursul meciului. Totuşi, arbitrul Ricardo de Burgos Bengoetxea a fluierat un fault în atac după ce francezul l-a atins uşor în figură pe Eric Garcia.
Decizia a stârnit furia jucătorilor şi a staffului madrilen, care au văzut în acea fază finalul speranţelor de a egala.
Cel mai vehement a fost Antonio Rüdiger, stoperul german, care fusese schimbat în minutul 110 din cauza unor probleme medicale. De pe banca de rezerve, Rüdiger a reacţionat nervos, aruncând cu putere o sticlă în direcţia arbitrului. Obiectul a aterizat aproape de centralul partidei, iar răspunsul nu a întârziat: cartonaş roşu direct pentru fundaşul german.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Excluderea l-a scos complet din fire pe Rüdiger, care a fost cu greu potolit de colegi şi membri ai staffului tehnic. Într-un acces de furie, acesta a spart şi o pungă cu gheaţă de lângă bancă, semn al frustrării acumulate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe teren, Barcelona a profitat de haosul din tabăra adversă şi a dat lovitura decisivă în minutul 116. Jules Koundé, fundaşul francez al catalanilor, a marcat golul victoriei, aducând cel de-al 32-lea trofeu din istoria clubului. O reuşită cu atât mai importantă în contextul unui duel echilibrat, în care ambele echipe au dat totul pentru victorie.
Suspendarea lui Rüdiger vine într-un moment dificil pentru Real Madrid, care se confruntă cu probleme în zona fundaşilor centrali. Germanul va rata duelul cu Celta Vigo, programat pe 4 mai, într-o perioadă în care Carlo Ancelotti are nevoie de toate resursele disponibile pentru lupta din campionat.
This is sick and disgusting. A team full of entitled babies. And Rudiger is an animal. Should get a lengthy ban from football, imo.pic.twitter.com/3WfEdCYcMO https://t.co/QMcJ2ERyLd
— kimmoFC (@kimmoFC) April 26, 2025