Lionel Messi a marcat golul cu numărul 4.000 pentru FC Barcelona pe stadionul Camp Nou, în partida pe care echipa sa a câştigat-o cu scorul de 2-0 în faţa rivalilor de la Espanyol, în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei.
Uruguayanul Luis Suarez a înscris al 3.999-lea gol al grupării "blaugrana" cu puţin timp înainte ca Messi, cel mai bun marcator din istoria Barcelonei, să rotunjească numărul cu un şut din afara careului (VIDEO AICI).
Acesta a fost, totodată, cel de-al 308-lea gol înscris de Messi pe Camp Nou, argentinianul fiind autorul a 7% din totalul golurilor marcate de Barca de la inaugurarea acestui stadion, în septembrie 1957, precizează agenţia EFE.
Din cele 4.000 de goluri înscrise până acum de FC Barcelona pe teren propriu, 2.765 au fost reuşite în campionat, 508 în Cupa Spaniei şi 310 în Liga Campionilor, iar celelalte în diverse competiţii precum Supercupa Spaniei, Cupa UEFA sau Cupa Campionilor Europeni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi, fc barcelona, camp nou, cupa spaniei, liga campionilor, champions league