Copiii din Harghita şi nu numai se bucură de ceva vreme de o academia de fotbal unde pot învăţa primii paşi în fotbal. FK Csekszereda are o bază de antrenament foarte modernă, iar echipa de seniori îşi propune să ajungă în Liga a 3-a.
FK Csikszereda joacă momentan în Liga a 3-a, dar îşi propune să urce pas cu pas. Cei din Miercurea Ciuc au preferat să investească în primul rând în copiii şi, cu finanţare din Ungaria, aici a fost deschisă Academia de Fotbal a Ţinutului Secuiesc. Vârfurile de la această academie sunt promovate la seniori, iar oficialii clubului speră că aceşti tineri jucător vor reuşi să formeze o echipă suficient de valoroasă care să ajungă chiar şi în Liga 1.
În plus, FK Csikszereda are şi o strânsă colaborare cu Academia Puskas, cea mai puternică şcoală de fotbal din Ungaria. Clubul din Miercurea Ciuc a investit şi în infrastructură şi, pe lângă terenuri de antrenament şi bază de pregătire, au acum un stadion modern, chiar dacă are doar 1.200 de locuri. Impresionează mai ales tribuna I, unde se află lojele şi unde toate locurile sunt acoperite.
”Avem o bază foarte frumoasă, avem condiţii de prima ligă. Deja am scos mulţi jucători care au debutat şi în echipa României”, spune Robert Ilyes, cel care şi-a încheiat cariera de jucător la FK Csikszereda şi care acum se ocupă de echipa sub 19 ani a clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fk csekszereda, miercurea ciuc, cupa romaniei