Incidente grave la Sparta Praga - Subotica, scor 2-1, meci care a însemnat eliminarea cehilor din Europa League. Fanii au intrat pe teren fiine nemulţumiţi atât de prestaţia echipei, dar şi de arbitrajul lui Sebastian Colţescu.
Sparta Praga n-a reuşit să răstoarne eşecul cu 2-0 din turul cu Subotica şi a fost eliminată din Europa League. Cehii au condus însă cu 2-0 şi aveau speranţe la calificare. Însă, în minutul 75, Sebastian Colţescu a acordat prea uşor o lovitură de la 11 metri pentru Subotica. Milosevic a căzut în careu după ce a simţit mâna unui adversar şi Colţescu a arătat punctul cu var.
Cecaric a fost cel care şi-a asumat transformarea penalty-ului şi a marcat. A fost momentul care a declanşat nebunia. Mai mulţi suporteri au intrat pe teren pentru a protesta faţă de penalty-ul acordat de Sebastian Colţescu. Meciul a fost întrerupt câteva minute, dar până la urmă a fost reluat după ce au intervenit forţele de ordine.
La Sparta Praga, Stanciu, Chipciu şi Niţă au fost titulari, iar Vătăjelu a intrat în minutul 85.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sebastian coltescu, sparta praga, subotica, europa league