Jefte (32 de ani), fostul atacant de la FC Voluntari, Farul sau CFR Cluj, a reuşit o dublă de senzaţie contra lui Real Madrid în Cupa Spaniei.
Acum la Albacete, în Spania, Jefte Betancor a reuşit o dublă de senzaţie contra lui Real Madrid, în Cupa Spaniei, şi a eliminat echipa madrilenă din competiţie.
Fostul jucător de la Farul sau CFR Cluj, dublă contra lui Real Madrid în Cupa Spaniei. "Albii", eliminaţi
Atacantul a înscris mai întâi în minutul 82, când şi-a adus echipa în avantaj, scor 2-1. După ce Real Madrid a egalat în prelungiri, totul părea că merge spre extra time, însă Jefte a mai înscris o dată, la una dintre ultimele faze. Mingea a ajuns la el în careu, iar acesta l-a învins pe Lunin cu un şut frumos, plasat.
Albacete evoluează în prezent în liga a doua din Spania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Real Madrid trece printr-o pasă proastă, după ce l-a dat afară pe Xabi Alonso ca urmare a pierderii Supercupei Spaniei în faţa rivalei Barcelona. Alvaro Arbeloa, noul antrenor, şi-a început mandatul cu stângul la Real.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
— Ligas Top del Fútbol (@LigasTopFutbol) January 14, 2026
— RFEF (@rfef) January 14, 2026
Jefte Betancor a jucat în România, la FC Voluntari, Farul sau CFR Cluj.
- 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Jefte în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: jefte betancor, real madrid, albacete, dubla, goluri, video, cupa spaniei


.webp)




